Description
Clasa Agaricomycetes care include de asemenea Amanita caesarea, este de diversificare foarte veche (între 178 și 139 milioane de ani), începând din timpul perioadei geologice în Jurasic în diferență de exemplu cu genul Boletus (între 44 și 34 milioane de ani).
Buretele domnesc a fost considerat, ca princeps fungorum, delicatesă la masa festivă a Curții Romane și poate a venit cu gurmanzi ale ocupației romane a Daciei în țară. Se spune, că împăratul Claudius a fi fost otrăvit, după unii, prin schimbul acestei amanite cu una mortală ca de exemplu Amanita phalloides într-o mâncare de ciuperci, după alții, prin otravă picurată pe crăițe mâncate de imperator.
Acest burete a fost descris pentru prima oară de micologul italian Giovanni Antonio Scopoli, în anul 1772, sub numele Agaricus caesareus și redenumit în Amanita caesarea de savantul olandez-sudafrican Christian Hendrik Persoon, în anul 1801. Întru acest timp a mai fost de asemenea poreclit Agaricus aureus.
Descriere
Această specie are un velum universale (văl universal), o membrană subțire care o învelește la începutul evoluției ei, extinzându-se de la vârful pălăriei la capătul inferior al piciorului precum un velum partiale (văl parțial) care acoperă numai părțile purtătoare de spori, astfel încât se întinde de la de marginea pălăriei la capătul superior al tijei. Scurt timp mai târziu, membranele se rup, lăsând urme de fulgi pe pălărie, un inel în jurul tijei și o rămășiță în formă de săculeț la bază, numită volva(vagin).
- Pălăria: Ea are un diametru de 8-20 cm și este amenajată central peste picior. În stadiul inițial de dezvoltare buretele este globulos, pare un ou mic, fiind înfășurat complet de vălul universal, devenind apoi convex și la maturitate deplin plat, uneori ușor concav. Cuticula, care se desprinde cu ușurință de pălărie, este netedă, lucioasă, puțin lipicioasă și la umezeală un pic unsuroasă. Culoarea bazală este galben, dar ea oscilează de la gălbui, galben asemănător gălbenușului de ou, până la portocaliu înfocat și aproape roșu. Ciuperca poartă solzi albi și plăci (restul vălului universal) care dispar repede după o ploaie.
- Lamelele: Ele sunt aglomerate, destul de late, libere (fără contact cu picior), cu marginea puțin pufoasă și de culoare galbenă. Trama (micologie) lamelelor este bilaterală.
- Sporii: Ei sunt albi, elipsoidal-sferici și neamilozi cu o mărime de 8-14 x 6-7 microni. Pulberea lor este gălbuie.
- Piciorul: El are o înălțime de 8-15 cm, o lățime de 2-3,5 cm, este galben, cilindric, ușor umflat, sfârșind într-un bulb înfășurat într-o volvă albă, scorțoasă, cărnoasă cu numeroși lobi pe margini, fiind la început plin, apoi împăiat sau găunos. Înapoi rămâne la fructele mature o manșetă bătătoare la ochi în jurul mijlocului tijei care este lată, membranoasă precum liberă în partea inferioară, cu suprafața ușor striată, mereu atârnată în jos și de aceiași culoare cu piciorul.
- Carnea: Ea este mereu albă (doar direct sub cuticulă este colorată galben), fragedă și minimal fibroasă. Buretele este de miros și gust foarte slab, primind la bătrânețe unul neplăcut de clocit
- Reacții chimice: Buretele se decolorează cu anilină încet brun-roșiatic, schimbând după un minut în roz. Mai departe sucul cuticulei stoarse se colorează roșu
